Rafael Nadal (36 de ani) a fost eliminat în optimi la US Open 2022, după ce a fost învins în patru seturi de Frances Tiafoe în 3 ore și 32 de minute.
Aflat pe locul 26 în ierarhia mondială, Tiafoe s-a impus după trei ore și jumătate de joc în fața lui Nadal, scor 6-4, 4-6, 6-4, 6-3.
Rafael Nadal se află pe primul loc în clasamentul ATP Live (5.810 puncte). Spaniolul poate fi depășit doar de Casper Ruud (va avea 6.650 de puncte, dacă va câștiga turneul) și de Carlos Alcaraz (triumful i-ar aduce un total de 6.740 de puncte).
Cu doar un meci jucat după Wimbledon, Nadal, 36 de ani şi locul 3 ATP, a părut nepregătit pentru ultimul turneu de Mare Şlem al anului.
Pentru Nadal, cu probleme medicale în partida cu Tiafoe – a cerut time-out medical după pierderea primului set – acesta e cel mai slab rezultat, la US Open, din 2016 încoace, când a părăsit competiția, de asemenea, în optimi. Apoi, în 2017, ibericul a cucerit trofeul, în 2018 a avansat până în semifinale, pentru ca în 2019 să fie campion din nou.
„Îmi este greu să am o analiză clară a viitorului meu imediat. Acum vreau să mă duc acasă, am lucruri mai importante de făcut decât să joc tenis. Nu mă gândesc acum la tenis.
Voi lua deciziile pe care trebuie să le iau în funcție de ceea ce se va întâmpla. Aspectul personal are acum prioritate față de cel profesional. A trebuit să fac un efort aici. Nu mi-a ieșit, dar acum este momentul să fac o resetare. Au fost câteva luni grele”, a declarat Nadal la finalul meciului.
Nadal rămâne cu 22 de titluri majore în carieră. Sârbul Novak Djokovic, învingător la Wimbledon 2022, dar absent la New York, are 21. Pe 3 se află elveţianul Roger Federer, 20.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER